Aparențe și oportunități

La inceputul acestui an am decis, impreuna cu mai multi prieteni, sa mergem cateva zile la schi. Din cauza conditiilor speciale si a restrictiile aferente, am ales statiunea Straja, unde am facut o rezervare si am ajuns seara, dupa 6 ore de calatorie.

Ploua torential, iar zapada se topea sub ochii nostri. La prima vedere, vacanta pe care o doream era compromisa. Intrucat prognozele meteo erau confuze si contradictorii, am inceput sa planificam intoarcerea, pentru a doua zi dimineata.
produse recomandatepng
Pe la ora 2 noaptea, insa, ploaia s-a transformat in ninsoare. Iar in zori, partiile pareau pregatite sa ne primeasca. Am decis sa riscam si sa plecam totusi spre seara, urmand sa ne bucuram macar de cateva ore de schi. Am avut parte de o zi minunata, asa ca am decis sa mai stam. Si asa, din zi in zi, ne-am petrecut acolo intreaga vacanta planificata initial. S-a dovedit a fi una dintre cele mai frumoase, in pofida startului nesigur. Iar pentru ca multi alti turisti au renuntat la inceput, din cauza ploii, n-am avut parte de aglomeratie – un lucru important atunci cand se cere distantare sociala.

Sunt situatii in viata, si nu putine, in care aparentele te pot impiedica sa beneficiezi de oportunitati. Analizand informatiile pe care le ai la un moment dat, risti sa tragi concluzii eronate. Iar solutia castigatoare va apartine celor care au curaj si gandire neconventionala, celor care sunt dispusi sa-si asume riscuri si sa depuna efort pentru a ajunge acolo unde-si doresc.
youtubepng
O minte activa si patrunzatoare poate vedea si valorifica oportunitatile ascunse in spatele unor aparente. Iar aceasta caracteristica este esentiala ca FBO, mai ales in procesul de recrutare si cel de dezvoltare a echipei.

Abilitatea de a detecta o oportunitate iti va folosi atat in viata de zi cu zi, cat si in cea de FBO. Ea te ajuta sa gasesti persoane potrivite pentru sponsorizare si sa le oferi argumentele cele mai puternice.


Cum poți stabili, de fapt, că ai în fața ta o oportunitate?
Nu este evidentă pentru toata lumea. E nevoie de un efort de gandire, de evaluarea unor scenarii si de intuitie pentru a o intelege. Oportunitatile se gasesc, deseori, in spatele unor bariere mentale ridicate de aparente.

Spre exemplu, chiar daca la prima vedere, prin schimbarea recenta a politicilor companiei, conditiile comerciale nu mai sunt la fel de avantajoase la inscriere, aceasta situatie ofera, de fapt, o oportunitate. Este ocazia de a face un pas hotarat, de la bun inceput, in afacerea Forever, prin achizitia unuia dintre pachetele Start Your Journey Pack sau Start Your Personal Use Pack.

Cei care iau cu adevarat in calcul cariera de FBO merita sa vada in asta o oportunitate. Si sa fie caracterizati, astfel, de curiozitatea de a testa produsele, de curajul de a incepe in forta o afacere, de dorinta de a face un pas mare catre nivelul in care vor incepe sa obtina profitul dorit.
contacteazapng
Apare oarecum neașteptat. Ai parte de multe oportunitati in viata. Ele se ivesc insa destul de brusc si trebuie sa fii pregatit sa le vezi si sa ai curajul sa le valorifici.

Am cunoscut, in Olanda, un milionar care a plecat de jos, de la postul de gunoier. Atunci cand si-a facut aparitia cea mai buna oportunitate, a cumparat o prima masina de ridicat gunoiul menajer. A pornit astfel o mica afacere, a crescut, a cumparat inca o masina si, tot asa, dupa 7 ani de munca sustinuta, a ajuns sa detina o companie de salubritate care se dezvoltase in intreaga tara.

L-am intrebat care i-a fost secretul. Raspunsul a venit prompt: ”Nu lasa nicio oportunitate sa-ti scape!”
cea mai frumoasa afacerepng
Cere acțiune rapidă. Pentru a valorifica la maximum o oportunitate, procesul decizional nu trebuie sa dureze mult. Pentru ca, in timp, conditiile se schimba. Si nu mai e vorba de o oportunitate, ci de o optiune. Start Your Journey Pack si Start Your Personal Use Pack sunt cele mai simple, rapide si avantajoase moduri de a deveni Forever Business Owner.

Si pot fi cumparate o singura data, la inscriere. Atunci cand recrutezi, poti aduce argumente prin asemanarea acestor oportunitati cu o vacanta last minute, obtinuta la pret redus, cu conditia unei decizii rapide.

Aduce un avantaj realizabil. A juca la Loto pare a fi o oportunitate, dar castigul este utopic, cu sanse minime de concretizare, aproape inexistente. O oportunitate, in schimb, se poate valorifica, atunci cand se investeste efort, timp sau alte resurse. Si aduce un castig real.
BANNER BLOG 2png
Concentrarea pe recrutare, de exemplu, este oportunitatea care rezolva toate problemele din cariera ta de FBO. Recrutarea creste dinamica afacerii si ofera, la randul ei, nenumarate alte ocazii favorabile.
Ai acum argumente suplimentare, structurate, pentru propria ta prezentare de oportunitate. Si, in ciuda aparentelor initiale, intervalul de timp pe care il traim acum a fost si este favorabil cresterii afacerii tale.
suplimentepng
Cu efortul concentrat asupra recrutarii si consolidarii echipei, cu optimismul specific acestei perioade de renastere a naturii si cu dorinta de a-i ajuta pe cei din jurul tau, primavara asta iti va fi, cu siguranta, plina de oportunitati.

Fa o analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) a afacerii tale. Listeaza, asadar,  Puncte forte, Puncte slabe, Oportunitati si Amenintari care caracterizeaza activitatea ta de FBO. Acum iti va fi mai usor sa completezi capitolul Oportunitati. Pentru celelalte capitole, incearca sa fii cat mai obiectiv.

Stabileste apoi ce actiuni trebuie sa desfasori pentru a valorifica punctele forte, a le atenua pe cele slabe, pentru a elimina amenintarile si a nu lasa sa-ti scape, de acum incolo, nicio oportunitate.
sigla vulturpng

Articol scris de Alexandru Israil, specialist marketing
Daca ti-a placut articolul, da-l mai departe celor care crezi ca au nevoie sau pe care i-ar inspira, dand share in social media sau trimitandu-l prin email, si adu mai multi prieteni alaturi de noi.